Concert caritabil la Constanța

Cea de-a șaptea ediție a Concertului caritabil prepascal „În vremea aceea…” a avut loc joia aceasta la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Intrarea la spectacol s-a făcut pe baza unei donații. Grămezi de jucării au fost astfel strânse de reprezentanţi ai Asociaţiei „Simplu” şi ai Asociației Studenților Creștini...

Cea de-a șaptea ediție a Concertului caritabil prepascal „În vremea aceea…” a avut loc joia aceasta la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Intrarea la spectacol s-a făcut pe baza unei donații. Grămezi de jucării au fost astfel strânse de reprezentanţi ai Asociaţiei „Simplu” şi ai Asociației Studenților Creștini Ortodocsi Români, filiala Constanţa. Ele vor fi dăruite în Duminică Floriilor unor copii defavorizaţi din comuna Dobromir. 

Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului a susținut un repertoriu de muzică sacră pentru solişti, cor şi orchestră, sub bagheta părintelui arhidiacon Ion Iulian Dumitru.

Proiectul muzical a fost organizat de  Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Teatrul Național de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.

Săptămâna viitoare, Corala „Armonia” va organiza un turneu în mai multe orașe din țară: Bucureşti, Piteşti, Alexandria şi Râmnicu-Vâlcea.